Categorie: Noutati

  • O privire profundă în lumea florilor de primăvară descifrând eleganța lalelelor

    O privire profundă în lumea florilor de primăvară descifrând eleganța lalelelor

    Primăvara începe cu o paletă de culori și plină de un parfum dulce în aer, iar lalelele se disting printre aceste minunății ale naturii. Sunt flori care își fac apariția în grădini și buchete în această perioadă.

    Originea și Simbolismul Lalelelor

    Lalelele, originare din Asia Centrală, au călătorit de-a lungul secolelor și au devenit simboluri ale eleganței și frumuseții. Cuvântul TULIPĂ, sinonim pentru lalea, își găsește originea în cuvântul persan DULBAND, din care se trage cuvântul turban. denumirea științifică TULIPA GESNERIANA. Tulipa gesneriana a fost introdusă în vestul Europei de la Constantinopol în 1554. Laleaua a fost descrisă pentru prima dată în 1559 de către naturalistul Conrad Gesner.
    În cultura turcă, lalelele erau considerate simboluri ale iubirii și fertilității, iar în Olanda secolului al XVII-lea, au căpătat o semnificație economică importantă, ducând la o perioadă cunoscută sub numele de “mania lalelelor”.

    Variații și Culori Uimitoare

    Exista peste 150 de specii de lalea si peste 3000 de varietăți disponibile într-o varietate impresionantă de culori. Lalelele sunt considerate flori de primăvară, trecând de la nuanțe intense de roșu și galben la tonuri pastelate de roz și alb, aceste flori ne oferă o diversitate vizuală captivantă. Aceste minunății ale naturii se pot clasifica din punct de vedere al formei si diversitatii în:

    Single Early – sau lalele timpurii – prezintă floare cu petale simple și rafinate, în formă de cupă cu un diametru variat începând de la 5 cm. Sunt cunoscute pentru înflorirea lor timpurie, la începutul primăverii.

    Credit imagine https://www.vanengelen.com/
    Double Early – sau duble timpurii – arată aproape ca niște bujori cu rândul lor dublu de petale, floarea în formă de bol ting un diametru de până la 8 cm. Anumite varietăți de lalea Double Early prezintă chiar un parfum suav.

    Credit imagine https://www.rotteveelbulb.com/
    Triumph – floare în formă de cupă conică, prezintă cu o varietate extinsă de culori, Lalelele Triumph sunt catalogate în prezent în peste 3.000 de soiuri înregistrate, împărțite în cincisprezece grupe.

    Credit imagine https://www.gurneys.com/
    Single late sau simple târzii – cunoacute și sub denumirea de Mayflowering tulips – floare cu diametru variat, începând de la 5 cm, au unele dintre cele mai mari flori și cele mai strălucitoare culori.

    Credit imagine https://www.longfield-gardens.com/
    Lily flowering sau Flori de crini – floare subțire, cu petale ascuțite și curbate spre exterior. Originară din Iran, această floare perenă este strălucitoare și plină de culoare.

    Credit imagine https://www.gardeningexpress.co.uk/
    Darwin hybrid – prezintă floare cu dimensiune mare, atrăgatoare, cu o formă clasică: late la bază și puțin mai înguste în vârf. Prezintă un curcubeu de culori bogate, care variază de la alb la galben, portocaliu, roșu și roz, inclusiv câteva biculori minunate. Este o încrucișare între soiul Single Early și Tulipa Fosteriana, o lalea sălbatică descoperită în Asia Centrală.

    Credit imagine https://www.longfield-gardens.com/
    Fringed, crispa sau Franjurate – petalele sunt tivite cu franjuri tăiati fin, reprezențând o varietate deosebit de frumoasă și delicată, Este o bijuterie perfectă pentru buchete și aranjamente.

    Credit imagine https://theirishgardener.com/
    Tulipa Fosteriana – specie de lalea sălbatică găsită în munții Asiei Centrale. Nu mai este cultivată, ca atare, dar mai multe dintre soiurile sale, precum Red Emperor, White Emperor sau Juan, sunt foarte populare.

    Credit imagine https://pixabay.com/

    Îngrijirea lalelelor în grădină

    Pentru a menține prospețimea și frumusețea lalelelor, este esențial să le plasezi într-un loc luminos și să le oferi apă în mod regulat. Ele preferă solul bine drenat și o temperatură moderată, creând astfel condițiile ideale pentru a se dezvolta armonios.

    Îngrijirea lalelelor lalelele taiate

    Alegeți vaza potrivită pentru lalele. O vază înaltă va oferi suportul necesar lalelelor, ele devin grele pe măsură ce beau apă. Cel mai bine este să alegeți o vază cu o deschidere îngustă. Acest lucru va împiedica tulpinile să se întindă și să se încurce, ceea ce poate face ca lalelele să-și piardă forma.

    Tăiați tulpina lalelelor în unghi de aproximativ 45 grade, acest lucru le va împiedica să stea plat pe fundul vazei, ceea ce poate restricționa apa să ajungă corect în tulpina lor și va provoca ofilirea lor. Tăierea regulată, a circa 1 cm din tulpină, va crea o suprafață mai mare din care lalelele pot bea apă, păstrându-le hidratate și proaspete mai mult timp.

    Umpleți vaza cu apă călduță și, eventual, adăugați un plic de hrană pentru flori – urmărind instrucțiunile. Dacă nu dorești să adaugi hrană pentru flori, poți adăuga în apă o linguriță de zahăr și câteva picături de suc de lămâie. Zahărul va oferi energie lalelelor, iar sucul de lămâie va ajuta la menținerea apei proaspete prin inhibarea creșterii bacteriilor.

    Lalelelor nu le place căldura, așa că este important să le păstrați într-o zonă răcoroasă și ferită de soarele direct. Lalelele sunt sensibile la căldură, iar căldura excesivă le poate face să se ofilească și să-și piardă rapid frumusețea.

    Lalelele sunt foarte sensibile la bacterii, deci este important să le schimbați apa la câteva zile, lucru care va ajuta la menținerea apei proaspete și la prevenirea creșterii bacteriilor. Bacteriile pot face ca lalelele să se ofilească și să putrezească. Schimbați apa și în momentul în care observați că aceasta devine tulbure.

    Este important să verificați nivelul apei zilnic și adăugați mai multă apă,după cum este necesar. Dacă observați că tulpinile devin galbene sau ofilite, îndepărtați-le imediat. Acest lucru va împiedica lalelele galbene sau ofilite să afecteze celelalte lalele din vază.

    Îngrijirea lalelelor tăiate este simplă, dar foarte importantă. Recipientul potrivit, tăierea tulpinilor regulat, apă curată și un mediu răcoros, ajută, cu siguranță, lalelele tale să rămână proaspete și frumoase zilele întregi.

    Curiozități din lumea lalelelor

    Lalelele fac parte din familia crinilor.
    Lalelele cresc și după tăiere în vază.
    Puteți găsi lalele în aproape orice culoare, exceptând culoarea albastră.
    Ai greșit fată de persoana dragă? Lalelele albe înseamnă „ÎMI PARE RĂU”.
    Laleaua a fost cândva, cea mai scumpă floare, în Țările de Jos, în anii 1600, se spunea că costau chiar de 10 ori mai mult decât salariul mediu al unui muncitor.
    Olanda este cel mai mare producător comercial de lalele din lume, cu aproximativ trei miliarde exportate în fiecare an.
    Cea mai faimoasă lalea din istorie este, fără îndoială, „Semper Augustus” roșu-alb, care, în timpul Maniei lalelelor (secolul XVII), se speculează că se vindeau cu echivalentul valorii unei case.

    Laleaua „Semper Augustus”, ilustrație botanică
    – cea mai scumpă lalea vândută în timpul Maniei lalelelor (secolul XVII),


    Credit imagine https://gardenofeaden.blogspot.com/

    Descoperă buchetele cadou și aranjamentele florale cele mai des cerute:

    Descoperă colecția completă: click aici pentru a vedea toate buchetele / aranjamentele florale.

  • Flori cadou de Valentine’s Day în 2026 – ce reprezintă acest gest și ce flori alegem

    Flori cadou de Valentine’s Day în 2026 – ce reprezintă acest gest și ce flori alegem

    Primăvara aduce o explozie de culori și parfumuri, Ziua îndrăgostiților oferind un prilej minunat de a celebra dragostea în această perioadă plină de prospețime, frumusețe și reînnoire.

    Cadourile sunt expresii tangibile ale sentimentelor noastre, iar de Ziua Îndrăgostiților, acestea capătă o exprimare specială. Un buchet proaspăt de flori de primăvară, cu flori precum lalelele multicolore sau freziile delicate, chiar și trandafirii romantici, poate aduce o bucurie sinceră și un zâmbet aparte, pe chipul persoanei iubite.

    Simplul gest de a oferi flori, exprimă sentimentele de afecțiune și apreciere pentru prezența persoanei dragi în viața noastră.

    Considerând că iubirea nu se poate măsura doar în obiecte materiale, și mult mai importante sunt momentele memorabile petrecute împreună, un simplu gest de a oferi flori de ziua Îndrăgostiților, nu reprezintă un gest în sine, ci petale îmbibate cu sentimente, transmițând în tăcere povestea dulce a iubirii.

    Descoperă buchetele cadou și aranjamentele florale cele mai des cerute în perioada Valentine’s Day:

    Descoperă colecția completă: click aici pentru a vedea toate buchetele / aranjamentele florale.

  • Aranjamente florale pentru botez

    Aranjamente florale pentru botez

    Unul dintre cele mai emoționante evenimente din viața unei familii este botezul, de aceea acesta trebuie pregătit cu mare atenție pentru ca toate etapele să fie respectate întocmai și să putem oferi celor care vin la botez suficiente motive să își amintească de ziua respectivă. Pe lângă ceremonia propriu-zisă de creștinare a copilului, botezul este prima petrecere pe care o dau părinții în cinstea acestuia. Este ocazia ideală de a avea alături oameni dragi și de a imortaliza momente unice și de neprețuit.

    Florile sunt un leitmotiv al acestei zile, sunt detaliile care crează unicitatea evenimentului, pe de altă parte este normal ca în această zi mare, să îți dorești să fii înconjurat de flori, să existe cât mai multe aranjamente florale botez în jurul tău, atât în timpul ceremoniei, dar și în locul unde are loc serbarea evenimentului.

    Semnificația botezului 

    Botezul este o ceremonie religioasă de o mare încărcătură emoțională pentru familia noului născut, prin care acesta este inițiat în mod formal sau admis în biserică. Este o ceremonie de numire în timpul căreia un copil primește un nume creștin și care are loc aproape întotdeauna în timpul unei ceremonii de botez. 

    Botezul este Taina în care, prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează, dobândește iertare de păcatul strămoșesc, se naște din nou duhovnicește în Hristos și se face membru al Bisericii.

    Ceremonia de botez este împărțită în două etape: Slujba de dezlegare și Slujba de botez, după care bebelușul proaspăt botezat se înfășoară în pânza albă curată, parte din trusoul de botez cumpărat de nași. Apoi copilul este îmbrăcat și dus în fața Sfântului Altar, unde primește Împărtășania cu Trupul și Sângele lui Hristos. Astfel, noul botezat primește deodată trei Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea și Sfânta Împărtășanie.

    Aranjamente florale botez

    La prima petrecere a copilului tău trebuie să te bucuri de cele mai frumoase aranjamente florale botez pentru biserică, pentru cristelniță, pentru lumânările de botez, pentru mesele invitaților, pentru masa pezidiu, decorațiuni speciale, decor tematic botez… Toate acestea îți vor anima evenimentul și vor completa bucuria unei zile unice. Florile fac parte din majoritatea acestor sărbători, așa că florarii pot oferi sfaturi cu privire la florile asociate acestor evenimente, aranjamentele preferate atât pentru botezuri pentru copii, cât și pentru adulți pentru ca povestea botezului să fie memorabilă. 

    De regulă, trandafirii, minirozele și floarea miresei sunt cele mai populare. Opțiunile însă, sunt nelimitate. Pentru o notă vioaie și colorată se poate opta pentru flori albe, albastre, roz sau crem. Gerberele și alstroemeria sunt foarte populare, la fel și orhideele în culori vii sau trandafirii puternic colorați. În general, alegerea tipului de flori se face în funcție de sexul copilului. Dacă este băiețel se folosesc flori în nuanțe mov și albastre, iar dacă este fetiță în nuanțe de roz și roșu.

     

     

    Echilibrul este important în contextul alegerii aranjamentelor de botez, nu trebuie să exageram în nicio privință, „less is more” și personalizarea, vor crește șansele pentru aranjamente florale botez care vor atrage atentia si vor încânta privirile celor prezenți.

    • Alege întotdeauna flori naturale – Chiar dacă florile artificiale pot arăta impecabil, florile naturale au o coloristică naturală foarte bogată și o mireasmă atractivă;
    • Mizează pe florile de sezon – Acestea sunt, de regula, mai ieftine și sunt foarte proaspete;
    • Acordă atenție aranjamentului – Indiferent cât de frumoase sunt florile, acestea nu vor atrage atenția dacă nu sunt folosite în aranjamente florale botez deosebite. Cel mai bine este ca acesta să fie realizat de profesioniști.

    Aranjamente florale la biserică

    În unele biserici, persoanelor sau familiilor celor botezați li se cere să ofere flori sau alte aranjamente, iar biserica va oferi îndrumări pentru ceea ce este și nu este potrivit. Ce flori sunt cele mai bune poate depinde de culoarea liturgică a sezonului respectiv, astfel încât să poată fi folosite nuanțele corecte. Albul este o culoare populară pentru totdeauna pentru Botezuri, ceea ce înseamnă variate aranjamente florale botez asociate evenimentului, din: crini, cale, garoafe, dalii, margarete, gladiole, iriși, lăcrămioare, trandafiri, lalele, poinsettia, magnolii…

    Foarte plăcute și de efect sunt aranjamentele pentru cristelniță. Un aranjament floral pentru cristelniță poate reprezenta un detaliu mic pe care-l pot trece cu vederea o mulțime de cupluri de părinți, dar totodată aceste aranjamente florale botez vor transforma fotografiile de botez în adevărate opere de artă. Aranjamentele pentru fetite vor avea flori diverse în culori care sunt asociate cu feminitatea, pot avea combinații de culori multiple, în care se vor regăsi roșul, rozul, movul, albul, nuanțe ale acestora. Decorațiunile pentru cristelniță nu trebuie să fie prea extravagante, este de dorit o decorațiune clasică, simplă, care să transmită totuși mesajul și să aibă o simbolistică puternică asociată. Cu o decorațiune cu flori naturale, cu o cromatică deosebită și tul, cu siguranță vom avea botezul pe care ni l-am dorit și vom respecta și tradițiile asociate acestei zile speciale din viața copilului. Se va ține cont și de modul în care arată cristelnița și de toate particularitățile sale, florile vor fi raportate ca dimensiune la circumferința pe care se vor monta împreună cu materialele care le vor însoți. Inflorescența florilor va fi de regulă una medie spre mică, florile care sunt prea mari nu sunt potrivite pentru astfel de decorațiuni de botez. 

     

     

    Aranjamente florale pentru lumânările de botez

    Aranjamentele pentru cristelniță vor fi completate de cele pentru lumânările de botez. Lumânările de botez se aprind în timpul ceremoniei religioase și simbolizează lumina pe care bebelușul o primește în suflet. Acestea sunt cumpărate de către nași. Fiind în general albe, pot fi de asemenea personalizate sau sculptate în modele deosebite. Cele mai des întâlnite tipuri de lumânări sunt cele scurte, tip stâlp. Ele pot fi decorate fie pe o singură parte, fie de jur-împrejur cu flori. Aceste aranjamente florale botez pot fi create din flori naturale, bujori, crizanteme, hortensii, trandafiri, în funcție de sezon sau de preferințele tale sau din flori artificiale. Lumânările de botez pot fi personalizate cu panglici albastre, pentru băieți sau roz, pentru fetițe, sau pot fi decorate tematic, în funcție de petrecerea de după. În cazul unor lumânări de botez din flori naturale se va opta pentru acele tipuri de flori care vor permite obținerea unor aranjamente florale discrete, superbe, nimic care să iasă în evidență foarte mult.

     

     

    Aranjamente florale petrecere

    Petrecerea de botez este primul eveniment din viața bebelușului tău și chiar dacă bebelușul nu va putea participa activ la această petrecere, amintirile imortalizate îi vor aduce cu siguranță zâmbete peste ani. Petrecerea de botez este importantă în cadrul ceremoniei botezului și aceasta nu ar fi pe măsură dacă nu ar avea baloane, decorațiuni și aranajamente florale botez. Acestea vor însufleți evenimentul și vor încânta invitații. Un astfel de moment trebuie să rămână întipărit adânc în memoria părinților și a invitaților, iar fiecare fir de floare din poveste are o însemnătate aparte.

    Masa de botez este importantă și trebuie împodobită cu aranjamente florale botez inspirate și subtile, în stiluri care să se integreze tematicii de botez, pentru că este locul în care invitații vor servi masa și vor socializa. Aranjamentul pentru masă trebuie să fie ales cu maximă atenție, iar fiecare fir de floare poate însemna un anumit lucru. Invitații se vor bucura pe tot parcursul evenimentului de frumusețea și mirosul deosebit al aranjamentelor florale, iar sala va arăta într-un mare fel. Aceste aranajamente florale botez îți vor colora petrecerea. Un aranjament floral reprezintă o pată de culoare în spațiul de petrecere și oferă eleganță.

    În funcție de locația aleasă poți alege 

    • Aranjamente florale botez, dar și non-florale joase, aflate pe suporți sau la baza mesei.
    • Boluri de sticlă cu decoruri de pietre, flori sau lumânari plutitoare.
    • Aranjamente florale botez înalte, aflate pe sfeșnice cu lumânări, vaze de sticlă sau suporturi înalte.
    • Masa principală cu nașii ar trebui să aibă aranjamente florale deosebite care să capteze privirile și să se distingă de restul decorurilor din încăpere. De data aceasta aceste aranjamente florale botez pot avea mai multă culoare și fast decât cele folosite în biserici. 

     

     

    Se pot construi aranjamente florale botez cu tematici și forme de inspirație religioasă, cum ar fi cruci, îngeri, biblii, cărți de rugăciune, mâini ca rugăciune, porumbei, mărgele de rozariu sau inițialele copilului, figurine de animăluțe… Aranjamentele florale pot fi completate de baloane care să formeze la rândul lor alte figurine sau pur și simplu de jucării de pluș sau diverse printuri. Prin intermediul combinațiilor cromatice și modul de alcătuire al acestor aranjamente florale botez la nivel de artă rezultatul final va încânta privirea invitaților.

    Flowers Garden creează cele mai frumoase aranjamente florale botez cu suflet și flori proaspete, aranjamente botez cristelniță, aranjamente florale botez biserică, aranjamente de botez pentru mese, lumânari de botez aranjate special în funcție de sexul copilului, de tematica nunții sau de preferințe, pentru ca ceremonia de botez să aibă mai multă culoare, frumusețe și parfum.

  • Tot ce trebuie să știi despre Ikebana

    Tot ce trebuie să știi despre Ikebana

    Arta aranjamentelor florale în stil japonez sau tehnica artistică de aranjare a florilor și a altor părți ale plantelor, în vase, după anumite principii, Ikebana este concretizarea cea mai reprezentativă a cultului pentru frumos prezent de-a lungul istoriei în universul spiritual japonez.

    Ikebana înseamnă flori vii, iar arta japoneză a aranjării florilor poate fi descrisă ca fiind mai subtilă, mai sensibilă și mai sofisticată decât metodele de aranjamente florale comandă utilizate de obicei în alte culturi. Acest lucru se întâmplă deoarece Ikebana este o artă în Japonia în același sens în care pictura și sculptura sunt arte în alte părți ale lumii.

    Ikebana în istorie

    Aranjamentele Ikebana, au parcurs un drum lung de la rădăcinile lor umile, ca ofrande de temple budiste din Japonia cu secole în urmă, devenind astăzi o artă vie populară și inovatoare, unică în Japonia, prețuită atât de experți, cât și de novici.

    Povestea aranjamentelor florale, la început foarte simple, a început încă din secolul al VII-lea, când budismul a fost introdus în Japonia din China. Era obiceiul de a plasa flori în fața imaginilor lui Buddha și, de-a lungul secolelor, aceste ofrande florale au căpătat o formă destul de elaborată. În perioada Heian (secolele VIII-XII) era un obicei obișnuit să se trimită o poezie atașată unei ramuri înflorite ca expresie de admirație și sentiment.

    Odată cu ascendența clasei samurailor din secolul al XIV-lea, feudalii au câștigat statură și supremație și au dorit să-și arate bogăția și puterea. Primele tokonoma, sau nișe, au fost construite în casele și palatele lor fără îndoială pentru a le afișa costume de armură, dar odată ce unificarea națiunii a fost stabilită și au sosit vremurile pașnice, au început să fie afișate obiecte de artă, inclusiv aranjamente florale.

    Japonezii au la începutul primăverii unul dintre cele mai frumoase festivaluri, denumit hanami, cel al admirării pomilor ume (cais japonez) sau sakura (cireșii japonezi) înfloriți, și apoi toamna festivalul crizantemelor. Mai mult, cireșii japonezi sunt cultivați doar pentru florile lor, fructul acestuia fiind foarte mic și necomestibil. Ei au dezvoltat un adevărat cult al florii și au ridicat aranjarea florilor la rang de adevărată artă, care poate fi întâlnită sub denumirea de ikebana, kadō sau seika.

    Principii de bază

    Ikebana pornește de la concepția că orice aranjamente florale comandă nu trebuie să copieze natura, ci să o corecteze. Sunt folosite tulpini, ramuri desfrunzite, frunze cu un contur deosebit.

    • Aranjamentul simplu este preferat unui buchet bogat.
    • Asimetria este absolut necesară pentru ca un aranjament Ikebana să fie atractiv. Japonezii consideră mai interesant un copac îndoit, răsucit, scorburos decât unul crescut normal.
    • Legătura dintre om și natură este redată prin trei linii, care simbolizează cerul, omul și pământul. Cea mai importantă este reprezentată de ramura cea mai înaltă, care semnifică cerul. A doua ca importanță este ramura mijlocie ce simbolizează omul. Ea trebuie așezată oblic în vas, iar lungimea ei trebuie să acopere trei pătrimi din prima ramură. A treia linie este cea mai scurtă și trebuie așezată în partea din față a aranjamentului. Cele trei linii par să pornească din același loc.
    • Simbolurile trecerii timpului au o mare importanță în Ikebana. Nici un aranjament nu este acceptat dacă nu sugerează acest lucru. Aranjamentele diferă în funcție de anotimp, precum și de perioadele vieții omului. Trecutul este simbolizat de plante înflorite și frunze uscate, prezentul – de flori întredeschise și frunze verzi, iar viitorul este simbolizat de boboci de floare. Bogăția aranjamentului variază și ea în funcție de anotimp. Dacă primavara și vara aranjamentul este bogat, iarna el va fi mai sărac și fără strălucire.
    • Vasul constituie o parte importantă a aranjamentului și trebuie ales cu atenție – În funcție de dimensiunile plantelor și ramurilor folosite, vasele pot fi înalte și subțiri, scurte, cu gura largă sau îngustă, ori largi și joase, asemenea unui bazin. Ele pot fi din sticlă, ceramică, metal, lemn sau piatră și pot avea diverse culori. Pentru ca tulpinile să nu se răsfire, ele se fixează pe suporturi. La început, acestea au fost confecționate din paie de orez, legate în mănunchiuri. Cel mai cunoscut suport este kenzan-ul. El se aseamană cu o perie și este confecționat din metal. În locul vazelor pompos decorate, la aranjamente florale comandă tip Ikebana se folosesc cel mai bine recipiente foarte simple şi fără nici un element decorativ, pentru a concentra astfel atenţia doar asupra florilor.
    • Într-un aranjament Ikebana trebuie să fie prezente cele 5 elemente care alcătuiesc universul: lemn (plante), metal (kenzan, suportul pentru flori), apă, pământ (vase), foc (spiritul plantei, al celui care o aranjează și al privitorului).

    Aranjamente și stiluri Ikebana

    Pentru aranjamente florale comandă tip Ikebana se pot folosi: trandafiri, iriși, crizanteme, floarea-soarelui, lalele, gladiole, crini, flori de pai, margarete. Se pot folosi frunze de ferigă și ramuri de stejar, alun, salcie, liliac etc. De mare efect sunt ramurelele înflorite de măr, de cireș sau alți pomi fructiferi. Se pot folosi și plante exotice, precum gerbera, diverse specii de orhidee, anthurium, croton, ficus, flori de bromelii și frunze de palmier.

    Orice aranjamente florale comandă tip Ikebana au la bază un stil floral minimalist bazat pe simplitate, eleganță și echilibru, iar compozitia florală ikebana trebuie să aibă la bază cele trei elemente (ramuri) principale, toate pornind din același punct, ramura shin (cerul), soe (omul) și cea mai mică ramură, pământul. Potrivit concepției japoneze, omul tinde mereu spre cer, dar destinul său este să rămână pe pământ. Florile din cadrul aceleiași familii de flori nu sunt folosite împreună dacă sunt de culori diferite. În schimb, florile mari și mici, deschise sau semideschise pot ajunge una lângă alta, cele mari în partea superioară, iar cele mici așezate jos. În această construcție sunt foarte importante unghiurile de așezare a florilor.

    • Aranjamente florale Rikka – Decorurile florale budiste timpurii au fost destinate să simbolizeze frumusețea idealizată a paradisului și, ca urmare, au fost în general atât ornamentate, cât și somptuoase. Aceleași atribute s-au păstrat și în Rikka – primul stil Ikebana – care a avut ca scop nu atât dezvăluirea frumuseții florilor, cât și utilizarea florilor pentru a întruchipa un concept despre cosmos. Regulile structurale ale lui Rikka – numite poziții – ghidează compoziția de bază a stilului. Cele nouă poziții cheie au fost dezvoltate de călugării budiști, care au încorporat învățăturile budiste în aranjamentele lor florale, Shin: munte spiritual, Uke: primire, Hikae: așteptare, Sho shin: cascadă, Soe: ramură de sprijin, Nagashi: flux, Mikoshi: trece cu vederea, Fa: corp, Mae oki: corpul frontal.
    • Aranjamente florale Nageire – Spre deosebire de formalitatea regulilor stricte Ikebana ale lui Rikka, alte modalități mai libere de aranjare a florilor erau cunoscute sub numele de Nageire, adică pur și simplu aruncate. Trăsătura distinctivă a aranjamentului Nageire a fost aceea că florile nu au fost făcute să stea ridicate prin mijloace artificiale, ci au fost lăsate să se odihnească în vază în mod natural.
    • Stilul Moribana corespunde aranjamentelor realizate în vase mici, aproape plate, tip castron. Pentru ca plantele întrebuințate să fie așezate în poziția dorită, se folosește, în mod obligatoriu, o perie cu țepi din sârmă, în care se înfig plantele, numită kenzan. Indiferent de forma vasului, kenzan-ul este așezat într-o parte a acestuia, evitându-se simetria. Ca și în stilul Rikka, plantele nu au voie să atingă marginea vasului.
    • Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea interacțiunea dintre Rikka și Nageire a dat naștere unui nou tip de aranjament floral numit Seika, care înseamnă literalmente flori proaspete. În stilul Seika, trei dintre pozițiile inițiale au fost păstrate: shin, soe și uke (deși acum cunoscut sub numele de taisaki), creând un triunghi oarecare. Din punct de vedere istoric, aranjamentele Seika erau compuse dintr-un singur material, excepție fiind aranjamentele mai somptuoase create pentru sărbătorile de Anul Nou. Astăzi regula a fost relaxată, iar aranjamentele făcute din unul, două sau trei materiale sunt comune.

    Conceptul și stilul aranjamentelor clasice de flori – cum ar fi Rikka și Seika – continuă să fie fundamentale, dar gusturile moderne au condus la utilizarea unei varietăți de materiale neutilizate anterior în Ikebana. Cele mai multe aranjamente florale comandă tip Ikebana intră într-una din categoriile de proiectare de bază. Moribana folosește un container plat, kenzan și, de obicei, mai multe flori. Nageire prezintă trei grupări de plante care formează un triunghi. Shoku are un aranjament vertical sau vertical, adesea într-o vază înaltă. Dacă există aranjamente florale comandă tip Ikebana care nu respectă reguli explicite și lasă creativității frâu liber, pot fi numite freestyle.

  • Aranjamente florale corporate – Ce flori dăruiești colaboratorilor sau angajaților?

    Aranjamente florale corporate – Ce flori dăruiești colaboratorilor sau angajaților?

    Cei mai mulți dintre noi petrecem o mare parte din zi la locul de muncă și, inevitabil, dezvoltăm relații personale sau profesionale, aflăm de reușite ale colaboratorilor noștri, interni sau externi. Este natural să ne gândim la oferirea unor mici cadouri pentru a marca astfel de momente și o putem face într-un mod simplu și plăcut, cu ajutorul unor aranjamente florale corporate.

    Cu o floare nu se face primăvară dar cu mai multe da, florile reprezintă o modalitate excelentă de a relaționa cu cineva, chiar și atunci când vine vorba de mediul de afaceri, fiind un cadou acceptat de către toată lumea ca unul potrivit pentru orice ocazie. Când este vorba despre flori, experiența ne arată că nu poți da greș cu florile. Florile sunt un cadou versatil la care poți apela cu încredere când vine vorba despre mediul business. Emană prospețime și eleganță, așa că nu ezita să le alegi când dorești să faci un cadou ce va fi primit cu bucurie de către oricine. Totuși, când alegi florile, trebuie ținut cont de persoana care va primi aceste aranjamente florale corporate.

    Când se oferă buchete flori într-un mediu corporate

    Există o mulțime de momente prielnice de a aprecia angajații și de a le stârni o emoție pozitivă prin intermediul unor cadouri sub formă de flori. În contextul corporate când este vorba de cadouri, destinatarii sunt fie angajații companiilor, fie colaboratorii, iar ocaziile sunt legate de sărbători, zilele de naștere, zilele onomastice sau ocazii mai deosebite din viața personală sau profesională, precum căsătoria, nașterea unui copil, promovarea sau pensionarea…

    Cadourile sunt și o metodă folosită pentru întreținerea și consolidarea parteneriatelor între companii, iar aceste aranjamente florale corporate sunt cea mai bună soluție. Unui partener de afaceri îi poți trimite flori pentru a-l felicita în cazul unui succes sau unui client pentru a-i mulțumi pentru o colaborare reușită. Întâlnirile de afaceri sunt un bun prilej pentru a oferi un buchet de flori în semn de apreciere pentru o bună colaborare. În domeniile de business, eticheta depinde de activitatea unei firme, de management și de tipul relațiilor dintre partenerii de afaceri. Se impune ca darurile corporate să fie sobre, de calitate, să nu aibă un caracter personal și să respecte gusturile destinatarului. Niște aranjamente florale corporate reprezintă cel mai potrivit cadou în relațiile de business deoarece denotă respect și eleganță.

    Ce trebuie să iei în considerare când oferi aranjamente florale în mediul corporate

    Există o delimitare bună pentru trimiterea unui cadou de afaceri. Ce să trimiți, când și cui, aceste lucruri ar trebui luate în considerare pentru a te ajuta să transmiți emoțiile corecte și doar mesajul potrivit. Fie că este vorba doar de a comemora ocazia sau pentru o ocazie specială, etica la locul de muncă și eticheta florilor ar trebui respectate.

    Sunt câteva reguli de care e bine să ții cont, altfel poți risca să obții un efect opus celui dorit.

    • Gestul oferirii de flori nu trebuie să devină unul personal – Indiferent de raportul dintr-o relație de business, este esențial să eviți florile sau culorile care pot transmite un mesaj greșit, cum ar fi trandafirii roșii, asociați unei relații personale. Colegii sau chiar persoana care primește florile pot percepe cadoul într-un mod nepotrivit. Alege în schimb un buchet de flori multicolore de sezon pentru a evita confuzia.
    • Ține cont de raportul dintre voi – Este frumos să trimiți individual un cadou floral unei colege sau unei cliente. Dacă destinatara este o persoană aflată într-o poziție superioară, însă, e indicat ca acesta să vină din partea unui grup, deci e bine să fie un cadou colectiv. Nu vrei să creezi impresia că dorești să obții anumite favoruri.
    • Ai grijă ce flori oferi persoanelor cu alergii – De cele mai multe ori, nu poți ști dacă o persoana are alergie la polen și atunci încearcă să eviți florile cu risc, cum ar fi iasomia, mușețelul sau crinii.
    • Nu fă diferențe la cadourile florale de zile de naștere în funcție de performanța sau poziția angajatului – Multe companii oferă aranjamente florale corporate angajatelor la zilele de naștere sau cele onomastice, dar acest lucru poate avea un efect invers dacă buchetul variază calitativ în funcție de performanțele la locul de muncă. Rezumă-te la oferirea buchetului ca semn de apreciere și dacă adaugi și un mesaj personalizat din partea directorului / președintelui companiei, motivația sărbătoritei poate crește semnificativ.

    Flori indicate pentru mediul corporate

    Există o linie fină care face diferența atunci când se trimit flori ca daruri de afaceri partenerilor, colegilor de muncă, șefului tău această graniță trebuind respectată și menținută. Mai ales, dacă trimiți flori cuiva special la locul de muncă, trebuie să fii foarte atent și trebuie să respecți eticheta de bază a florilor.

    Florile transmit și ele diverse mesaje, în funcție de tipul lor, dar și de modul în care sunt aranjate.

    • Atunci când vrei să trimiți flori unui colaborator sau angajat, optează pentru aranjamente care să includă mai multe tipuri ca să diminuezi din semnificațiile unei flori anume. Este recomandat să optezi pentru buchete simple și rezistente, în nuanțe deschise, alb sau roz dacă îți dorești să transmiți recunoștință și respect. Evită florile prea mari sau pretențioase, cum ar fi calele, gladiolele sau nuferii ori pe cele cu risc de alergie, ca de exemplu iasomia. Alege un buchet de flori mixte din trandafiri galbeni, lalele, bujori sau margarete.
    • În cazul în care florile sunt pentru angajații companiei, o alegere foarte bună o reprezintă buchetele colorate ori coșurile cu flori. Ia în considerare și faptul că florile influențează starea de spirit a unei persoane prin culorile lor. De exemplu, florile galbene pot crește nivelul de energie, cele roșii cresc capacitatea de concentrare, în timp ce florile în nuanțe de roz pal ori albastru au un efect relaxant.
    • Pentru partenerii de afaceri, abordează variante mult mai elegante, precum aranjamente florale corporate pe care le găsești pe flowers-garden.ro. Aceste buchete sunt deseori alcătuite din flori ce denotă convingere, încredere în sine, putere și eleganță, precum protea, anthurium, ilex, orhidee, hortensii sau trandafiri.
    • Orice debut al unui proiect de afacere sau al unui parteneriat trebuie să înceapă cu entuziasm și cu încrederea că lucrurile se vor desfășura favorabil. Acest nou început poate fi sărbătorit prin oferirea de buchete de flori oamenilor care fac parte din acest proiect pentru a optimiza momentul. Sunt aranjamente florale corporate ce s-ar preta foarte bine acestui moment precum un aranjament cu crizanteme sau orhidee pentru că sunt considerate aducătoare de noroc în plan profesional.
    • Pentru domni, sunt ideale aranjamentele florale în nuanțe de albastru, vișiniu sau verde, precum și plantele decorative. Eventual, un astfel de dar poate fi acompaniat de o sticlă de băutură fină (de regula, vin sau șampanie).
    • Un antreprenor poate oferi, din partea firmei, clienților săi aranjamente florale corporate pentru a le stârni o emoție pozitivă care îi va determina pe viitor să revină. Florile sunt o opțiune favorabilă pentru mediul business atunci când este ziua de naștere sau onomastica unui angajat sau partener de afaceri sau diverse alte sărbători.
    • Pentru angajatele unei firme poți alege coșulețele sau buchețele de flori colorate, care emană veselie și bună dispoziție.Niște aranjamente florale corporate în cutii sau în coșuri sunt și ele o alegere inspirată în acest caz.
    • Pentru șefa sau șeful de la birou, artiștii florali recomandă aranjamentele realizate din flori exotice, mai deosebite. Nu poți da greș optând pentru un aranjament din Anthurium și orhidee.
    • În privința modului de aranjare a florilor, există mici trucuri pe care trebuie să le știi. De exemplu, aranjamentele alungite sunt un simbol al ascensiunii și al succesului, motiv pentru care sunt o opțiune demnă de luat în calcul. De asemenea, aranjamentele în cutii pătrate reprezintă ideea de putere, atât de râvnită în orice tip de business.

    Cum se oferă florile în relațiile profesionale

    Poți înmâna personal cadoul șefului sau colegei de birou, însă acest lucru nu este posibil întotdeauna și în ceea ce privește colaboratorii, care uneori se află chiar și peste granițele țării. Ca atare, soluția este să trimiți florile printr-un serviciu specializat. Această variantă este preferată și în perioadele din an în care toată lumea oferă cadouri (respectiv 1 și 8 Martie, Paștele, Crăciunul și altele) și este aproape imposibil să ajungi personal la toți colaboratorii tăi. Indiferent de ocazie, dacă nu le oferi personal, nu uita să atașezi și o felicitare. Astfel, poți transmite destinatarului un mesaj în ton cu ocazia.

    În mediul de business, florile atrag atenția, îndulcesc atmosfera și indică eleganță, rafinament și căldură. Florile corporate însoțesc deciziile inspirate și oferă un ambient plăcut, pentru afaceri de succes. Aranjamentele florale corporate de la Flowers Garden au contribuit la multe povești de succes în domeniul corporate și abia așteptăm să te surprindem și pe tine cu aranjamente florale corporate special alese afacerea ta. Până la urmă, florile nu au nevoie de prea multe cuvinte pentru a-i produce unei persoane un zâmbet sincer.

  • 5 motive pentru care e bine să cumperi buchete de flori online

    5 motive pentru care e bine să cumperi buchete de flori online

    Tuturor ne plac florile și există multe ocazii când folosim flori pentru a ne exprima emoțiile, iubirea, afecțiunea și dorințele. În același timp, florile sunt printre cele mai frumoase și populare mijloace de cadouri, fiind și cel mai bun mijloc de a exprima legăturile prieteniei, iubirii și relațiilor umane. Florile aduc fericire fiecărei femei care le primește, acestea exprimând cel mai bine iubirea, aprecierea și sunt simbolul frumuseții și al purității.

    Totuși în programul de lucru încărcat și strâns de astăzi, cu greu găsim timp pentru a vizita personal o florărie pentru a selecta florile sau buchetul dorit. Consumatorul modern încearcă să găsească în toate domeniile vieții sale un serviciu rapid și rentabil, de aceea va apela și în acest caz, la serviciile unei florării online pentru a trimite flori persoanelor dragi din viața lui, indiferent de ocazie.

    La o florărie online nu este necesar să oferi florile personal, dar le poți însoți cu un mesaj, o carte de vizită, sau o panglică, personalizate cu numele firmei sau inițialele destinatarului. Pe lângă flori, majoritatea florăriilor livrează și alte articole, menite să te ajute să impresionezi, să oferi bucurie destinatarului cu cadoul tău. Facilitatea și comoditatea serviciilor pe care le oferă o florărie online sunt demonstrate și inegalabile.

    1. Economisirea timpului

    Dacă te-ai decis să cumperi flori online, în primul rând economisești timp. În orașele mari, dar nu numai, cumpărarea celor mai frumoase flori este extrem de complicată, pentru ca vei pierde foarte mult timp în trafic, plus așteptarea din magazin. Comandând flori online cu livrare la domiciliu, tot ce trebuie să faci este să dai câteva click-uri și florile vor ajunge la destinație. În plus poți face comanda oriunde te afli, iar florile pot ajunge direct la persoana căreia vrei să i le oferi. Nu mai contează distanța, un desktop, un telefon și o conexiune la Internet sunt tot ce ai nevoie. După ce ai făcut comanda, partea ta s-a terminat, rămâne ca specialiștii florari să și-o facă pe a lor.

    2. O mulțime de opțiuni

    La un magazin de flori, s-ar putea să nu ai de unde alege florile preferate. Într-un magazin virtual de flori online vei avea foarte multe opțiuni de a alege și florile și modul de aranjare al acestora. Oferta de flori este foarte bogată, astfel încât nu vei avea nicio dificultate în a alege designul care îți place, tipul și culoarea florilor pe care le consideri potrivite pentru persoana pe care vrei să o impresionezi. Vei putea să compari rapid prețul diferitelor florării pentru a lua o decizie bună.

    Plus că poți selecta mai multe tipuri de buchet de flori pentru ocazii speciale, cum ar fi prietenia, nunta, ziua de Valentine, ziua mamei, ziua iubitei… Practic vei beneficia de serviciile unui stilist floral și de aranjamente originale, stiliștii de la o florărie online creând buchete noi în fiecare săptămână, în funcție de florile de sezon nou apărute.

    3. Poți comanda în avans

    Atunci când apelezi la o florărie online, este foarte important să știi că poți condiționa livrarea, astfel încât aceasta să fie realizată într-o anumită zi și, eventual, la o anumită oră. Asta și pentru că trebuie să te poți asigura că destinatarul se află la domiciliu atunci când sosesc florile. Indicarea adresei și a numărului de telefon al destinatarului, a datei și orei la care se dorește livrarea florilor, se fac foarte simplu pe site, folosind o interfață foarte prietenoasă.

    Astfel, poți trimite flori unei persoane dragi chiar și atunci când ești plecat din localitate. Poți programa livrarea și plasa în consecință comanda în avans pentru ca florile tale să fie livrate la adresa dată la timp. Pentru o florărie online nu va fi nici un inconvenient pentru a ajunge la locul și data respectivă, exact la momentul comandat și să livreze florile.

    4. Prospețimea florilor

    Surprinzător sau nu, florile cumpărate online sunt mult mai proaspete decât cele comercializate de magazinele fizice. În general, o florărie online are o rețea bine pusă la punct pentru a achiziționa flori proaspete și servicii de livrare foarte rapide, tocmai ca florile să ajungă la destinatar cât mai proaspete și cât mai repede. Astfel, comenzile plasate vor fi livrate în aceeași zi de curieri proprii, ajungând într-un timp scurt la destinație.

    Mai mult, florăria tradițională trebuie să aibă florile efective în magazin pentru a le arăta cumpărătorilor, în timp ce o florărie online nu. Magazinele online vă oferă mostrele și livrează florile atunci când le comandați. Apelând la o florărie online vei reduce semnificativ riscul de a cumpăra flori care se ofilesc la doar câteva zile de la achiziționare.

    5. Opțiuni de plată

    Spre deosebire de o florărie fizică, în care, de multe ori, nu poți să plătești decât cu bani lichizi, o florărie online, le oferă posibilitatea clienților să-și poată plăti buchetele și aranjamentele florale comandate cu cardul de credit/debit/Paypal, prin mesaj de pe telefonul mobil (SMS), prin ordin de plată (OP) sau prin ridicare de numerar. Metodele de plată sunt disponibile indiferent dacă vrei să-ți comanzi un buchet de flori la domiciliu sau să-i faci un cadou unei persoane speciale din viața ta. De obicei, se asigura protecția deplina a datelor personale si a conturilor tale bancare.

    Prin serviciul de livrare flori online pe care ți-l pune la dispoziție, echipa Flowers Garden va face toată treaba în locul tău, asigurându-se că buchetul ales de tine ajunge la destinație în stare impecabilă și în timp util.

    Iată câteva recomandări:

     

  • Aranjamente florale de nuntă – Cum alegi decorul pentru ziua cea mare?

    Aranjamente florale de nuntă – Cum alegi decorul pentru ziua cea mare?

    Indiferent de viziunile pe care le ai sau cât de ecologist ești, o nuntă nu poate exista fără flori. Florile sunt un leitmotiv al acestei zile, sunt detaliile care crează unicitatea evenimentului, există în buchetul miresei și al domnișoarelor de onoare, există la butonierele mirelui și ale invitaților, ca piese de decor pentru altar, pentru zona de primire. Pe de altă parte, este normal ca în ziua cea mare, ziua nunții, să îți dorești să fii înconjurat de flori, să existe cât mai multe aranjamente florale nuntă în jurul tău, atât în timpul ceremoniei, dar și în locul unde are loc serbarea evenimentului.

    Criterii pentru alegerea florilor

    Pentru că fac parte din decor și definesc atât stilul nunții, dar spun câte ceva și despre tine, alegerea acestor aranjamente florale nuntă trebuie să țină cont de culoare, semnificația și tematica nunții pentru a fi îmbinate armonios în atmosfera evenimentului. Practic, trebuie să existe o armonie între rochia de mireasă, buchetul miresei, decorațiunile florale și locația aleasă.

    Dacă ai ales tematica nunții, va fi mai ușor, pentru că vei alege pentru flori o culoare predominantă care să se asorteze sau să completeze ideea decorului. Ține cont de culorile alese dacă sunt primare sau secundare și fă combinații pentru un dialog cromatic corespunzător, monocromatic, complementar, analog… De exemplu, dacă ai ales albul ca motiv principal, mai alege două culori principale și eventual încă una pentru contrast. Pentru o nuntă glamour poți alege aranjamente voluminoase de orhidee pe sfeșnice de cristal. Pentru o nuntă romantică, aranjamente de trandafiri sau bujori în nuanțe pastelate, iar pentru o nuntă vintage, flori simple, mici, cu multă verdeață, așezate pe suporturi creative de lemn natural.

    Florile trebuie să se asorteze și cu look-ul tău și mai ales cu buchetul tău de mireasă.

    Află ce exprimă fiecare floare, acest aspect te poate ajuta în luarea unor decizii, mai ales dacă vrei să transmiți un mesaj prin “limbajul florilor”.

    În tot timpul anului poți alege cale, trandafiri, orhidee, gypsophila (floarea miresei), crizanteme, lisianthus, iar în funcție de anotimp:

    • Primăvara: anemone, narcise galbene, frezii, gerbera, lăcrămioare, lalele, orhidee.
    • Vara: garoafe, crizanteme, floarea miresei, crini, magnolii, bujor, trandafiri.
    • Toamna: margarete, crizanteme, hosta, hortensii, floarea pasiunii.
    • Iarna: iriși, nerine, panseluțe, poinsettia, ghiocei, anemone, dalii.

    Atenție florile extrasezon vor fi mai costisitoare.

    De ce sunt necesare aranjamentele florale la nuntă

    Tot ce este legat de aranjamente florale nuntă trebuie să fie făcut după preferințele tale și tocmai din acest motiv este bine să știi ce se potrivește cel mai bine cu tematica nunții și ce se încadrează în buget.

    • Florile sunt o pată de culoare, sunt aranjamentele care completează discret și înviorează toate celelalte elemente frumoase ale nunții.
    • O poziționare foarte bună a aranjamentelor și folosirea frunzelor în compoziția lor, pot da iluzia unui decor dinamic cu mult mai multe flori.
    • Iată câteva exemple de flori cu care nu o să dai greș niciodată: trandafiri, bujori, crini, hortensie, orhidee, lisianthus, minirosa și cale.
    • Folosește flori parfumate pentru aranjamente florale nuntă seducătoare și pentru a da impresia că sunt mult mai multe flori în compoziție. Iată câteva exemple de flori: trandafiri, frezii, crini, zambile, narcise, bujori și iasomie.

    Aranjamente florale pentru ceremonie

    Aceste aranjamente florale nuntă sunt o atenționare plăcută pentru a-i întâmpina pe invitați în timpul zilei și aici este important ca ele să fie bine poziționate. Alege locul lor în așa fel încât să fie integrate în cele mai importante momente ale nunții și să le regăsești în fotografiile cele mai reprezentative.

    Biserica poate fi împodobită de sărbătoare cu diferite aranjamente florale, pentru a adăuga un sentiment de solemnitate, pace și prospețime. Se folosesc mai ales trandafiri, crini, lalele, margaretele sau cale.

    • Covorul roșu care îți va purta pașii spre altar, eventual cu petale de flori.
    • Stâlpișori decorați cu tul sau voal și aranjament floral, sfeșnice cu lumânări, și alte elemente de decor.
    • Aranjamente florale nuntă în vaze sau boluri în culori pastelate și mai voluminoase, vor conferi interiorului bisericii un aspect de excepție, deoarece vor contrasta cu nuanțele întunecate. Decorul floral trebuie să evidențieze frumusețea nunții, astfel că fie optați pentru ceva simplu, fie pentru ceva mai dichisit, nu uitați că florile naturale sunt mereu cele în tendințe.
    • Decorarea culoarului este o parte semnificativă a împodobirii locului pentru că aici se vor face foarte multe poze. Se poate orna folosind o arcadă de flori însoțită de stâlpișori decorați cu lumânări și aranjamente florale nuntă.
    • Aruncarea petalelor pentru oaspeți se va face la ieșirea din biserică. Acest lucru face o fotografie memorabilă. Ca variantă puteți solicita oaspeților să arunce frunze, ierburi sau confetti ecologice ca alternative.

    Aranjamente florale pentru zona de recepție

    Aranjamentele florale pentru mese au o mare importanță în decorul întregii săli. Dacă restaurantul nu este dotat din punct de vedere al arhitecturii și al design-ului, aceste aranjamente florale nuntă de pe mese pot crea o atmosferă inedită și un decor minunat. Pe de altă parte, o sala de nuntă prea încărcata atât cromatic cât și ca decorațiuni, poate fi obositoare și nu va atrage aprecierile celor din jur.

    În afară de flori, contează vasele în care acestea se află. Un coș împletit, un bol de argint, cilindri transparenți, fiecare creează un alt tip de atmosferă, în funcție de tematică. La vasele transparente se poate chiar colora apa pentru un efect inedit sau se poate lumina vasul de dedesubt cu câteva luminițe pentru un plus de magie.

    • Aranjamente florare din zona de lounge – Aceste aranjamente florale nuntă vor da tonul pentru că este vorba de zona în care mirii își primesc invitații și unde pe parcursul petrecerii se vor aduna invitații la discuții. Decorul zonei de salon trebuie să fie mai ales o zonă confortabilă pentru ca oaspeții să se adune. Aranjamentele florale pot varia de la absolut nici una sau de la unele mai mici până la instalații extravagante, totul depinde de preferințele voastre și de cum ați reușit să deplasați și rearanjați florile din zona de ceremonie în cea de recepție.
    • Aranjamente florale pentru mese – Acestea sunt atracția principală când vine vorba de aranjamente florale nuntă pentru zona de recepție. Contează foarte mult alegerea dimensiunilor acestor aranjamente florale nuntă, dar și parfumul florilor din aceste buchete nu trebuie să fie exagerat. Invitații vor petrece la mese o bună parte din timp, aranjamentele nu trebuie să blocheze vederea celor așezați la masă sau sa le îngreuneze comunicarea. Trebuie să fie ori suficient de joase, ori suficient de înalte pentru a permite schimbul de replici și priviri.

    Dacă restaurantul în care va avea loc nunta ta de vis are un tavan înalt, e bine să alegi aranjamente înalte, acestea dau și un aer ușor mai formal, mai elegant sălii. Aranjamentele joase se potrivesc unei atmosfere mai intime, unei încăperi mai mici sau evenimentelor în aer liber.

    Acestea aranjamente sunt o investiție bună pentru că făcând parte din decor vor fi și cel mai mult fotografiate.

    • Aranjamente pentru bar – Este un aranjament important pentru că acesta va funcționa aproape pe tot parcursul petrecerii. Nu exista regulă ca aceste aranjamente florale nuntă să fie identice la toate mesele, trebuie să păstrezi doar anumite elemente comune pentru acestea. Există numeroase elemente extra pe care un florar le poate include în decorațiuni: fructe, panglici, materiale, ornamente de sezon, chiar și obiecte cu o valoare sentimentală mare pentru voi. Este o ocazie excelentă să recompui un aranjament declarativ, să jonglezi cu tipurile de flori, dar să păstrezi culoarea sau invers.
    • Aranjamente pentru masa de cocktail-uri – Este un aranjament opțional pentru început de petrecere, de aceea e bine ca aranjamentele să fie minimale.
    • Decorațiuni pentru scaune – Dacă se folosesc flori pentru decorul scaunului de nuntă, nu trebuie să se treacă peste partea de sus a scaunului. Aranjamentele mai mici pentru a împodobi alte elemente de decor arată la fel de frumos ca și ceva mult mai mare.
    • Flori pentru tortul pentru nuntă – Dacă dorești un tort floral de nuntă, e bine să îl incluzi în bugetul tău pentru flori. Și nu uita să iei în calcul orice aranjamente florale nuntă pentru masa de tort.

    Și pentru că este vorba de aranjamente florale nuntă, este bine să adaugi aceleași flori și pentru autoturismul mirilor, de exemplu, o coroană luxuriantă sau o ghirlandă pentru efectul complet „tocmai căsătorit”.

  • Cât de “nemuritori” sunt trandafirii criogenați?

    Cât de “nemuritori” sunt trandafirii criogenați?

    Ultimele descoperiri făcute în domeniul industriei floristice au demonstrat că atunci când frumusețea naturală întâlnește tehnologia de ultimă generație, rezultatul poate surprinde un moment de parfum și eleganță prin frumusețea eternă a unor flori conservate. Astăzi ne putem bucura de aranjamente florale criogenate cu impresie de durată și anume de trandafiri perfecți, în cele mai variate culori, care pot să reziste până la 25 de ani de zile fără udare și fără ingrijire. Acești trandafiri se numesc trandafiri conservați (termenul științific) sau trandafiri criogenați (termenul popular), dar și trandafiri veșnici sau nemuritori.

    Într-adevăr unele din cele mai căutate produse florale în ultimul timp, datorită trăsăturile lor deosebite și rezistenței absolut ireale sunt aceste aranjamente florale criogenate, mai ales cu trandafiri criogenați perfect catifelați la atingere și parfumați. Conservarea trandafirilor este o modalitate excelentă de a păstra o amintire, un moment în timp, cum ar fi ziua nunții, aniversarea sau un eveniment special. Păstrându-ți florile, vei putea păstra o amintire o perioadă mai lungă de timp decât dacă le-ai păstra într-o vază. Dar cum poți să-i păstrezi și cât vor dura cu adevărat trandafirii criogenați?

     

    Puțină istorie

    Primele patente ale conservării florilor au apărut în anul 1970. Multiple metode de conservare și prezervare au fost un succes enorm pentru horticultură și floricultură. Spre exemplu, metoda cea mai agreată și folosită zeci de ani dupa descoperire a fost liofiliza. ”Liofilizarea este un proces de deshidratare folosit de obicei în conservarea materialelor perisabile sau pentru a face materialele respective mai ușor de transportat. Liofilizarea este bazată pe înghețare urmată de o scădere în presiune pentru a permite apei din materialul respectiv să sublimeze direct din faza solidă în faza de vapori.” – Wikipedia.

    În anii 1980 a existat o adevarată democratizare a procedeului de conservare a plantelor, în urma mai multor studii extinse dezvoltate de un grup de oameni de știință elvețieni, francezi și italieni. Împreună, au reușit să dezvolte mai multe procedee de conservare a plantelor și florilor naturale, punând bazele primei fabrici de conservare, în Franța.

    Avantajele plantelor si florilor criogenate

    Avantajele plantelor și florilor care formează aceste aranjamente florale criogenate sunt deja bine cunoscute, în ultimii ani fiind produse foarte în trend. Tehnologia de conservare este în continuă dezvoltare, piața internațională este în continuă creștere, oferta se îmbunătățește și posibilitatile sunt infinite. Un număr din ce în ce mai mare de floriști incorporează în designul unor aranjamente florale criogenate diverși trandafiri conservați.

    • Aceste aranjamente florale criogenate sunt 100% ecologice, mediul înconjurător este protejat prin respectul față de metoda de cultivare. Mai mult, practic te vei bucura de un singur trandafir atât de mult timp, scăzând, astfel, tăierea acestora din mediul natural.
    • Trandafirii criogenați nu trebuie udați și nici îngrijiți în vreun fel. Au o textură aproape identică cu trandafirii fresh și un miros senzațional de proaspăt, irezistibil. Trandafirul conservat ocupă un spațiu foarte mic de depozitare, nu necesită udare și nici lumină naturală, nu trebuie aruncat, astfel că deșeurile sunt inexistente și trebuie doar șters de praf o dată la 2-3 luni.
    • Culorile acestor aranjamente florale criogenate sunt fascinante, trandafirii pot fi roșu intens, albastru blue petrol, mov pătrunzător, galben solar, negru enigmatic sau roz cyclam.
    • Nu este folosit nici un element nociv pentru sănătatea umană în procedeul de prezervare, aceste flori fiind ideale pentru spațiile de birouri sau pentru locuințe, expuse în cutii, în vaze sau ghivece.
    • Aceste aranjamente florale criogenate sunt cadouri florale deosebite pentru că poartă și o poveste cu ele. Atunci când trimiți un cadou atât de prețios iubitei, o poți suna să îi spui că acest trandafir este nemuritor, asemenea iubirii tale pentru ea. Sau poți trimite o astfel de cutie elegantă unui partener de afaceri, ca simbol al unui parteneriat rezistent și durabil
    • Profesioniștii adesea recomandă aceste flori în locul celor uscate sau artificiale, având și un preț mai bun, un aspect foarte natural și fresh.

    Cât de nemuritori sunt trandafirii criogenați?

    Orice aranjamente florale criogenate sunt făcute din flori reale 100%, nu sunt confecționate din mătase sau orice alt material, chiar dacă pot părea false de la distanță.Trandafirii conservați sunt trandafiri 100% adevărați care au suferit un proces de conservare pentru a-și menține frumusețea naturală și prospețimea, rămând ca înghețați în starea în care sunt surprinși. Rezistă în această formă până la 25 de ani, nu necesită udare și nici alte îngrijiri. Nu trebuie expuși la razele soarelui directe și nici la surse de căldură directe.

    Pentru cele mai bune rezultate, trandafirii sunt conservati în momentul în care au un aspect perfect sănătos, atractiv, hidratat, catifelat. Practic pentru conservare sunt aleși doar cei mai frumoși trandafiri, proaspăt tăiați. Acestia sunt culeși și trecuți prin procedeul de criogenare / conservare conform principiilor de conservare a mediului înconjurător și procedeelor naturale de înmulțire și regenerare. Doar cei mai buni specialiști din lume au șansa extraordinară de a lucra la conservarea florilor, aceștia fiind atent pregătiți pentru a efectua procedeul în condiții maxime de siguranță pentru florile folosite.

    Criogenarea se face cu o aparatură specială care funcționează pe bază de vid. Metoda originală folosită pentru criogenarea trandafirilor este cea de înghețare a florilor, la minus 55 de grade, timp de 3 săptămâni. Florile sunt puse soluție sofisticată cu diverse elemente vegetale, acestea rehidratează trandafirul de la petalele sale la tulpină și înlocuiește seva din ea. Unii producători folosesc glicerina pentru conservare. După câteva zile, procesul este complet și rezultă trandafiri care arată natural. Unele modalități de conservare presupun chiar criogenarea individuală a petalelor, urmând ca trandafirul să fie reconstruit în forma sa inițială. Trandafirul poate fi pictat în culoarea dorită.

    Este oarecum dificil să determini durata de viață sau rezistența unei plante sau a unei flori conservate, întrucât aceasta depinde de condițiile de păstrare, manipulare și îngrijire. Cu toate acestea, putem determina că un trandafir criogenat rezistă oriunde între 2 ani și 25 de ani. Contează foarte mult cum sunt păstrați. Astfel de aranjamente florale criogenate trebuie ferite de razele directe ale soarelui, de umezeală și de apă.

    Desprinse din povești, aceste aranjamente florale criogenate au devenit un cadou pe care tot mai multă lume îl apreciază. O altă idee absolut excepțională de a oferi un trandafir criogenat cadou este un design floral inspirat de Beauty and the Beast, respectiv un trandafir criogenat în cupolă de sticlă. Un cadou de neuitat, o amintire frumoasă.

  • 5 idei de aranjamente florale pentru Sf. Maria

    5 idei de aranjamente florale pentru Sf. Maria

    Ne place să sărbătorim cu orice ocazie, iar onomasticele sunt cele mai des întâlnite ocazii: câte o sărbătoare pentru fiecare nume. Maria este unul dintre cele mai răspândite, dar și îndrăgite prenume de fete din România, este un nume de o gingășie rară, care își are originea din limba ebraică și poate însemna: „cea iubită” sau „cea îndrăgită”. Acest nume este considerat unul dintre cele mai dragi și cunoscute nume utilizate de creștini și reprezintă o binecuvântare pentru cea sau cel care îl poartă deoarece în credința populară numele de Maria sau Marian este asociat cu dragostea, ocrotirea și smerenia.

    Florile de Sfânta Maria sunt ideale pentru a celebra femeile cele mai importante din viața ta sau pe cele din cercul tău de cunoștințe. De la buchete de frezii și flori pastelate de vară, până la trandafiri delicați, toate îți stau la dispoziție pentru a oferi cel mai frumos cadou. Alege buchete de flori pentru zile onomastice parfumate, coșulețe florale sau aranjamente florale deosebite și marchează cu stil ziua de 15 august sau 8 septembrie.

    În buchetele de flori pentru Sfânta Maria predomină trandafirii roșii, albi, portocalii sau roz, însă aranjamentele cu hortensie, iriși, cale, frezii, bujori, sau orhidee ies din tipar și asigură efectul „wow” pentru aceste buchete de flori pentru zile onomastice, iar destinatarele se vor simți mai speciale de ziua lor. Culorile preferate sunt tonurile de roșu grena, roșu rubin sau roșu cireașă, combinate cu alb, roz, portocaliu sau galben pai. Dacă știi care sunt florile preferate ale persoanei sărbătorite, acelea trebuie să se regăsească în aranjamentul floral pe care îl oferi. Ia în considerare întotdeauna și florile de sezon.

    1. Dacă în această zi specială celebrezi onomastica persoanei iubite surprinde-o cu un gest plin de tandrețe și oferă-i un buchet impresionant de trandafiri sau floarea preferată a sărbătoritei, gest ce transmite un mesaj clar de afecțiune, grijă și sensibilitate. O Marie specială, așa cum este soția sau iubita ta trebuie sărbătorită într-o manieră specială. În acest caz în care vrei să marchezi această zi cu o atenție deosebită, poți opta pentru un buchet impresionant de trandafiri sau pentru alte aranjamente și buchete de flori pentru zile onomastice ce conțin flori roșii. Această amintire frumoasă și plină de emoție va rămâne mult timp în sufletul celei care primește buchetul. Poți opta pentru buchete de flori pentru zile onomastice fie doar din trandafiri, fie alături cu alte flori înmiresmate. Trandafirii roșii simbolizează dragostea sinceră si pasiunea și sunt mesagerul perfect pentru o poveste de dragoste. Trandafirii roz pal semnifică grația și admirația; trandafirii albi pot simboliza dragostea nemuritoare, o dragoste și o loialitate mai adâncă decât pasiunile trecatoare; trandafirii portocalii prin culoarea lor caldă și vibrantă, simbolizează entuziasmul și dorința.

    2. Nuanțele de roz și alb sunt o combinație care amintește de finețea și strălucirea florilor inspirând pace și liniște. Dacă vrei să-i oferi mamei sau surorii tale sau pentru alt un membru al familiei, buchete de flori pentru zile onomastice cât mai delicate, alege dintre acelea cu multe flori roz și albe, culori pastelate, de genul orhidee, minitrandafiri, lalele, frezii pentru o atmosferă dulce si o viață senină cu mult roz. Trandafirii cu nuanțe profunde de roz transmit apreciere și recunoștință, iar orhideele roz, feminitate. Poți alege și un buchet cu crizanteme, simbolul dragostei familiale și al afecțiunii, un buchet cu flori de câmp sau, bineînțeles, direct florile preferate ale persoanei sărbătorite.

    3. Dacă vrei să oferi o aminitire de neuitat unei alte persoane decât cea iubită, o rudă apropiată sau o prietenă bună, orice altă persoană pe care o admiri, e bine să alegi buchetul în funcție de relația ta cu acea persoană. Astfel, poți să oferi buchete de flori pentru zile onomastice care conțin flori colorate și gingase, de genul freziilor multicolore pentru o prietenă dragă sau o soră, acest gest reflectând grija și simpatia pe care i-o porți. Sunt de preferat buchete de flori pentru zile onomastice sau aranjamente cu flori multicolore deoarece acestea semnifică gândurile bune, viață „colorata” și fericită pe care o dorești persoanei respective. Poți opta pentru o fantezie în culori pastelate, cu trandafiri mov, miniroze în culori pastelate, lisianthus alb, hortensie roz și ornitoghalum.

    4. Atunci când oferi un buchet de onomastică unei colege de muncă sau unei persoane pe care o admiri, dar care nu îți este totuși apropiată, îți poți arăta prețuirea prin buchete de flori pentru zile onomastice ce conțin cale galbene, albastre sau roz, pentru a oglindi rafinamentul și înțelepciunea persoanei sărbătorite sau lisianthus verde pentru a indica aprecierea ta față de reușitele sale profesionale.

    5. Sărbătoarea Sfintei Maria nu este doar o sărbătoare creștină ci marchează și momentul apropierii roadelor toamnei, este momentul când majoritatea fructelor și legumelor se coc, inundând peisajul cu arome și culori. De aceea unul din cele mai frumoase buchete de flori pentru zile onomastice poate fi inspirat de culorile și aromele lunii august, ca o poveste de vară. Mesagerii poveștii ar putea fi fi: protea nutan, cale galbene, ornitoghalum, gerbera mini roșie, craspedia, allium, bobițe de viburnum și verdeață. Este un aranjament wow care poate fi trimis oricărei femei cu numele Maria, o va impresiona și îi va face ziua frumoasă.

    Alege să trimiți cele mai sincere felicitări și calde urări de fericire într un mod stilat cu buchete de flori pentru zile onomastice sau aranjamente florale deosebite care vor produce în mod garantat o impresie puternică.

     

  • Cum alegi buchetul de flori ideal pentru o aniversare?

    Cum alegi buchetul de flori ideal pentru o aniversare?

    Dintre toate cadourile simbolice cu florile nu vei greși niciodată, florile sunt potrivite în orice ocazie, mai ales când vine vorba despre ziua de naștere a cuiva. Sunt simbolul iubirii, al respectului, al admirației, sunt potrivite pentru a spune ,,te iubesc”, „nu mă uita”, „îmi amintesc de tine” sau ,,iartă-mă”. Gestul de a oferi flori nu se va demoda niciodată, și este un mod de a le arăta celor dragi ce simțim pentru ei. Totuși, chiar dacă toate florile sunt frumoase și te fac să te simți special, numai câteva sunt realmente compatibile cu persoana care urmează să le primească.

     

    Alegerea buchetului în funcție de semnificația florilor

    Florile au un înțeles al lor, ele simbolizează în mod tradițional sentimente, stări, idei, De aceea este important să știi semnificația unui buchet de flori aniversare pentru a nu trimite mesaje greșite. Tipul de floare pe care îl alegi de ziua unei persoane dragi, va depinde de relația ta cu sărbătorita / sărbătoritul, iar fiecare buchet de flori trebuie să aibă povestea lui

    • Trandafirii albi simbolizează atât iubirea pură, asociați cu fericitul eveniment căsătoria, dar și recunoștința, alcătuind astfel un buchet de flori aniversar perfect pentru a fi dăruit la aniversari, botezuri, absolviri.
    • Trandafirii roșii sunt modalitatea perfectă de a spune ”Te iubesc”, de aniversarea căsătoriei, de Sfântul Valentin, de ziua ei de naștere.
    • Un buchet de flori aniversar din trandafiri galbeni transmite bucurie, prietenie și pot fi oferiți în semn de mulțumire, iar trandafirii roz simbolizează recunoștință, apreciere și admirație și sunt ideali pentru orice ocazii.
    • Orhideea roz înseamnă feminitate, orhideea roșie putere și curaj, cea albă eleganță, iar cea violet admirație și respect.
    • Bujorii transmit idei și valori precum onoare, bogăție, dragoste, frumusețe. Un buchet de flori aniversar din bujori roz înseamnă romantism; din bujori albi, pudoare; iar din bujori roșii onoare, respect și bogăție.
    • Crinii sunt flori perfecte pentru ziua de naștere, deoarece reprezintă fericirea, pozitivitatea și noile începuturi.

    Înțelesurile care se ascund în spatele hortensiei sunt: recunoștință și onestitate, înțelegere profundă între oameni, abundență și prosperitate, har și frumusețe. Iar un buchet de flori aniversar din hortensii roz va semnifica emoție; din hortensii albastre, iertare; din hortensii albe, laudă; din hortensii mov, dorința de a înțelege pe cineva.

     

    Alegerea buchetului în funcție de luna de naștere a sărbătoritei

    Dacă te gândești să oferi nu doar flori, ci florile potrivite, luna de naștere a sărbătoritei este definitorie pentru alegerea florilor dintr-un buchet de flori aniversar. În funcție de luna aniversării, pentru fiecare lună este reprezentativă o altă floare: ianuarie – garoafe; februarie – panseluțe, violete; martie – narcise; aprilie – margarete vesele; mai – crini; iunie – trandafiri; iulie – nuferi; august – gladiole; septembrie – asteri; octombrie – crăițe; noiembrie – crizanteme colorate; decembrie – steaua Crăciunului.

     

    Alegerea buchetului în funcție de sezon

    Dacă nu cunoști preferințele sărbătoritei, alegerea unui buchet de flori aniversare în funcție de sezonul în care este aniversarea, este o alegere mai simplă și mai ieftină, iar florile vor fi mai proaspete și cu un parfum mai plăcut. 

    • Primăvara buchetele pot fi din lalele, zambile, narcise, frezii, liliac și lăcrămioare. 
    • În buchetele de vară poți alege bujori, crini, hortensii, floarea-soarelui, flori de câmp și margarete. 
    • În buchetele de toamnă se pot oferi gerbera, crizanteme, dalii, cale și orhidee. 
    • Iarna alegem mai ales trandafiri și flori din familia crizantemei.

     

    Alegerea buchetului în funcție de preferințele sărbătoritei

    Unul din cele mai frumoase gesturi pe care le poți face pentru oamenii pe care îi admiri, este să le alegi de ziua lor un buchet de flori aniversare, de care să-ți aducă aminte toată viața. Poți face acest lucru dacă alegi chiar florile lor preferate. Poate ție îţi plac trandafirii, dar adu-ţi aminte că florile le cumperi pentru ea şi numai pentru ea. Alegerea florilor va depinde de stilul și gustul persoanei care primește buchetul.

     

    Alegerea buchetului în funcție de zodia sărbătoritei

    Dacă nu cunoști preferințele persoanei care își serbează aniversarea dar vrei să o impresionezi, alege un buchet de flori aniversare în funcție de zodie, mai ales dacă știi că persoana care va primi buchetul este o adeptă a zodiacului și a specificațiilor sale mistice. Fiecare semn zodiacal are o floare norocoasă, dar și câteva flori care îl vor fermeca întotdeauna instinctiv, datorită aspectului, miresmei sau semnificației lor.

    • Pentru nativele îndrăznețe și pline de energie din Berbec poți alege buchete de trandafiri galbeni sau buchete de lalele și frezii colorate. Planta purtătoare de noroc este caprifoiul.
    • Nativele din Taur iubesc luxul, de aceea un buchet crini, lăcrămioare sau maci le vor impresiona. Planta purtătoare de noroc este leandrul.
    • Gemeni se plictisesc repede și vor combinații deosebite. Alege un buchet de flori aniversare mare cu flori multicolore și din soiuri diferite, eventual liliac, lavandă sau azalee. Planta purtătoare de noroc este mirtul.
    • Nativele din Rac preferă darurile simple, dar cu semnificație, așa că pentru ele poți alege buchete de trandafiri albi sau galbeni. Planta purtătoare de noroc este roinița.
    • Curajoasa leoaică va fi impresionată de buchete imense de flori care ies în evidență precum calele sau floarea soarelui. Planta purtătoare de noroc este teiul.
    • Fecioara preferă plantele elegante precum crinii, hortensiile, crizantemele, dar și delicatele margarete. Planta purtătoare de noroc este zoreaua.
    • Îndrăgostită de frumos, Balanța preferă florile delicate și parfumate. Alege-i un buchet de flori aniversare din hortensii, frezii, violete, trandafiri roz. Planta purtătoare de noroc este iarba-neagră.
    • Complexul scorpion preferă plantele exotice precum orhideea, dar și bujorii sau irișii. Planta purtătoare de noroc este crizantema.
    • Săgetătorul va prefera un buchet de flori aniversare strident colorate, iar pentru noroc rozmarinul.
    • Sensibilul Capricorn se va topi în prezența florilor, mai ales panseluțe, lalele și garoafe pentru noroc.
    • Nativa din Vărsător iubește florile neobișnuite, o vei mulțumi cu un buchet de flori aniversar din gladiole multicolore sau un aranjament sofisticat gen ikebana. Planta purtătoare de noroc este orhideea.
    • Nativa din Pești adoră magnoliile, zambilele și au ca planta purtătoare de noroc, liliacul.

     

    Alegerea buchetului în funcție de tipul relației

    Dacă e vorba despre cineva foarte apropiat, vei alege buchete rotunde, cu un aer mai vesel, în timp ce dacă persoana căreia vrei să îi urezi „La mulţi ani!” nu este cineva cu care ai o relaţie foarte strânsă, se recomandă alegerea unui buchet de flori aniversar înalt, cu un aspect mai sobru.

    Există tipuri specifice de flori care sunt menite să sărbătorească zilele de naștere. De exemplu, dacă trimiți flori membrilor familiei și rudelor, poți alege mai ales crini, margarete sau flori sălbatice în culori vii. Dacă trimiți flori unei persoane dragi, cum ar fi în cazul unei prietene sau a unei soții, trandafirii roșii transmit cu siguranță afecțiune profundă și dragoste. 

    În funcție de tipul relației cu persoana care va primi florile: flori albe sau cu un colorit vioi pentru mămici, flori roșii sau violet, în nuanțe intense pentru iubită, flori pastelate pentru profesori, colegi de serviciu etc.  Pentru cineva cu care nu ai o relaţie foarte apropiată, însă căruia vrei să îi oferi un buchet de flori aniversar, poţi alege un buchet mai sobru, cum sunt buchetele înalte sau un aranjament floral. Pentru ziua de naştere a unui superior de la locul de muncă sau a unui partener de afaceri, un buchet cu flori exotice precum orhideele.

     

    Alegerea buchetului în funcție de personalitatea sărbătoritei

    Descoperă calităţile şi personalitatea sărbătoritei, astfel încât oferirea unui buchet de flori să fie mai mult decât un simplu gest, un moment pe care sigur îl va ţine minte.

    • Pentru femei visătoare – Un buchet de iriși este perfect pentru femeile creative. 
    • Pentru femei romantice si pasionale – Acestea prefera trandafirii pentru ca le inspiră perfecțiune, dragoste, romantism și dorință. Încearcă sa o surprinzi și cu alegeri neobișnuite, cum ar fi buchetele multicolore.
    • Pentru femei puternice și încăpățânate – Potrivit designerilor florali aceste femei vor fi încântate de un buchet de flori aniversar care să cuprindă zambile albe, lalele roz și câteva frezii parfumate
    • Pentru femei delicate si vesele – Un buchet de frezii, bujori delicați sau lalele le va aduce mereu zâmbetul pe buze.

     

    Indiferent care va fi criteriul după care vei alege un buchet de flori aniversare, încearcă să faci o comanda de flori online cu care să surprinzi plăcut și să faci o bucurie persoanei care își serbează aniversarea. La Flowers Garden vei găsi buchete de flori atent selecționate și făcute cu pasiune și imaginație, pentru toate cerințele și toate gusturile.

Flowers Garden
Privire de ansamblu asupra confidențialității

Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizator posibilă. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul dvs. și îndeplinesc funcții precum recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutarea echipei noastre să înțeleagă care secțiuni ale site-ului le găsiți cele mai interesante și utile.