Coșul tău este gol acum!
Toamna in portocaliu

Buchet cadou cu trandafiri peach, in nuante de toamna
Sărbătoarea de Halloween este de origine celtică, fiind introdusă şi în alte ţări de imigranţii irlandezi ai Statelor Unite ale Americii. Conform definițiilor consacrate, celţii credeau că în data de 31 octombrie, spiritele intrau în comunicare cu cei vii şi coborau pe pământ. De aceea oamenii se deghizau în monştri şi ieşeau pe străzi pentru a face mult zgomot şi, astfel, ziceau ei, speriau spiritele rele. Spre sfârșitul secolului ia amploare o mișcare care sublinia ideea unei sărbători care să promoveze ideea de comunitate mai degrabă decât poveştile cu fantome. Dar petrecerile cu jocuri, festinuri şi costume făceau regula, prefăcând treptat celebrarea într-un spectru de superstiţii cu componență economică şi socială pronunţată. Cu timpul aceasta a evoluat într-o festivitate efectiv seculară, marcată de evenimente precum faimosul trick-or-treating al copiilor sau întrunirile costumate. Se naşte astfel o nouă tradiţie americană în continuă dezvoltare şi exportare.
Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat care reprezintă lanterna lui Jack, care servește drept călăuză între cele două lumi. Cu ocazia acestei sărbători copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. Dulciurile puteau fi caramele (Marea Britanie), mere caramelizate/glazurate (Marea Britanie, Irlanda), barmbrack și colcannon (Irlanda), porumb caramelizat sau prăjit, dovleac, plăcintă de dovleac, pâine de dovleac, semințe de dovleac prăjite, bomboane în formă de cranii, dovleci, lilieci, viermi, etc…
Până la urmă Halloweenul poate fi considerat o distracție inofensivă, un mijloc de a le dezvolta copiilor imaginația si de a le da celor mai mari un prilej de a ieși din monotonie și de a se distra. Și dacă e sărbatoare, în afară de dulciuri, sigur e nevoie și de câteva cadouri simbolice, care să facă Halloweenul o sărbătoare așteptată. Anul acesta îți propunem să stârnești fiori de Halloween într-un mod înspăimântător de atrăgător cu aranjamente florale comandă în dovleci și flori în culorile toamnei și cu siguranță să nu renunți nici la dulciuri. Pe lângă simbolul cunoscutei sărbători – dovleacul – si alte elemente specifice, designerii florali au adăugat flori care să completeze atmosfera de Halloween: cale, craspedia, leucospermum, hypericum, eringium, ilex sau protea. Aranjamentele florale mizează pe forme spectaculoase, pe culori care sugerează mister, pasiune, care te provoacă. Nu lipsesc negrul și portocaliul calelor sau al trandafirilor, asociate sărbătorii, dar nici violet, roșu, galben.
Pentru a respecta tradiția conform căreia o lumânare aprinsă într-un dovleac scobit ține spiritele rele la distanță, poți aranja dovleacul cu aceste aranjamente florale comandă pe pervazul unei ferestre cu o lumânare aprinsă pe un suport. Adăugarea câtorva frunze ruginii, va face ca acest aranjament de Halloween să fie îngrozitor de… elegant.
Buchet cadou cu trandafiri peach, in nuante de toamna Aranjament floral de toamna in dovleacToamna in portocaliu
Aranjament floral de toamna in dovleac
Halloweenul este un motiv să ieși din rutina cenușie a acestor zile, este până la urmă o sărbătoare care să te înveselească și să te apropie de copilărie și pe care poți să o serbezi și cu aranjamente florale comandă de la Flowers Garden.
Profită de reducerea de 10% la toate comenzile plasate în perioada 30-31 octombrie, printr-un click pe imaginea campaniei de pe site!
Să ai o noapte frumoasă și bântuită doar de gânduri bune… și Happy Halloween!